Jurnalul Tosa
29,00 lei
Primul jurnal e și cel care trasează perspectivele genului, ca într-un fel de joc postmodernist. A fost atribuit unuia dintre cei mai importanți poeți ai epocii, din grupul celor Treizeci și Șase de Poeți Nemuritori, Ki no Tsurayuki (866 sau 872 – 945) care s-a născut dintr-o mamă dansatoare, apare în Genji monogatari ca maestru waka și a fost unul dintre cei patru poeți desemnați să editeze prima antologie de poezie waka sponsorizată de Curtea imperială, Kokin Wakashū (Kokinshu). Totodată, el a scris și una dintre prefețele acestei antologii, rămasă celebră până în ziua de azi în literatura japoneză pentru sintetizarea unor principii poetice rămase încă actuale.
Într-un scop similar a scris și Tosa nikki. Publicat inițial anonim, îi alocă o autoare femeie, tipul de scriere kana fiind rezervat mai degrabă femeilor. Ar fi ca inversul demersului surorilor Brontë, care nu reușeau să fie publicate decât sub pseudonime masculine. Însă în cazul lui Tsurayuki, numele autoarei nici nu era precizat, ci aflăm de cine se pretinde că ar fi scris într-o menține introductivă: „În general, un bărbat este cel care scrie ceea ce se numește Jurnal, dar acum o femeie va vedea ce poate face ”.
40 in stock










Reviews
There are no reviews yet.